Unul dintre principiile din inteligența emoțională prescrie deschiderea noastră de a comunica și de a ne confesa. Prin urmare, m-am gândit să vă spun câte ceva despre mine ca să mă cunoașteți mai bine, iar eu să mă simt mai confortabil în fața voastră.
Fondator de program
Rodica Cotovici
О нас
Контакты
Курсы
Узнать больше
Istoria mea
Mă numesc Rodica, m-am născut într-o familie simplă și iubitoare, de profesori. De mică îmi plăcea să citesc pentru noi cunoștințe în cele mai diverse sfere, să scriu, să învăț, să descopăr frumosul în tot ceea ce mă înconjura, să înțeleg gândurile și emoțiile oamenilor din spatele expresiilor lor, iar pentru că nu îmi plăcea rutina, generam mereu idei și mă aruncam în activități noi.
Ca și fiecare persoană, pe parcursul vieții mele, am întâlnit oameni și situații care conștient sau inconștient au lăsat urme în personalitatea mea. În adolescență am pășit și eu prin multe schimbări și am luat decizii nu tocmai reușite, dar știu sigur că obiceiurile pe care le creăm în această perioadă ne pot însoţi pe parcursul întregii noastre vieţi. Adolescența, cu siguranță este o perioadă de creștere și de pregătire deosebită, în care ai timp să te ocupi 100% de tine așa cum îți dorești, dar și o perioadă cu riscuri considerabile, dacă nu știi cum să o folosești. Este momentul oportun pentru a descoperi tot ce ține de inteligența emoțională și inteligența cognitivă, educație financiară, dar și alte domenii în care să excelezi.
Rezultatele studiului Federației Internaționale de Life Coach s-au concretizat în următoarele statistici pe persoanele care au prioritizat dezvoltarea lor personală:

  • 62,4% au devenit mai organizați în stabilirea priorităților
  • 60,5% și-au construit un stil de viață mai echilibrat
  • 57,1% au devenit mai siguri pe ei
  • 52,4% au căpătat mai multă încredere în abilitățile lor
  • 43,3% au simțit mult mai multă bucurie în ceea ce fac
Această cercetare a scos la iveală și alte lucruri interesante. Spre exemplu, 33,8% au raportat o stare a sănătății mult mai bună, 33,3% și-au îmbunătățit relația cu familia, iar 25,7% au renunțat la obiceiuri autodistructive.

Acum la 37 de ani, sunt mama a 3 copii minunați, dintre care 2 sunt adolescenți. Pe parcursul creșterii lor, am cunoscut diferiți maeștri, care ne-au călăuzit drumul și ne-au lăsat lecții valoroase de viață. Fiecare dintre ei au conturat tot mai mult și mai mult identitatea fiecăruia dintre noi în parte, dezvoltând o bază puternică, care ne-a ajutat enorm să ne adaptăm cu ușurință chiar și atunci când am plecat în Spania, într-un sistem total necunoscut.
Acest proces mi-a arătat că dezvoltarea este un soi de artă, care ne unește cu oameni interesanți, ne face să ne simțim mai împliniți și să radiem această stare în jurul nostru.
Acest proiect s-a născut acum 4 ani, din necesitatea de a cultiva copiilor în continuare valorile necesare dezvoltării, așa încât să le păstrăm identitatea dar și să le dezvoltăm abilitățile, indiferent de mediul în care se află, pentru a-și putea urma pasiunile. Cu multă dăruire am dezvoltat acest proiect, iar faptul că vedeam rezultate de la o perioadă la alta, mă făcea să fiu tot mai dornică de implicare.

Am creat acest proiect de suflet, pe baza experienței mele de 15 ani implicată continuu în acest proces, dar și pe baza tuturor studiilor făcute în domeniul psihologiei și inteligenței emoționale de leadership. Știu cât de importantă este această perioadă a adolescenței și că deciziile luate acum, vor influența atât viitorul nostru, cât și al generațiilor viitoare.

După cum știm, relația părinte - copil nu se termină niciodată, de aceea, Scopul acestui proiect este ca prin afecțiune și creativitate să fortificăm tinerilor potențialul, să creadă în ei și să aibă curajul să își urmeze pasiunile, pentru că astfel, vor fi stimulați să devină acea valoare umană spre care tind. Noi părinții, astfel, ne eliberăm de stres și regrete, pentru că investim în propria fericire, în bucuria și liniștea noastră, iar copiilor le oferim cel mai prețios cadou - aripi să zboare desinestătător în drumul ales de ei și rădăcini unde să vrea să se întoarcă.

Eu cred ca vocea interioară este cea care te ghidează prin viață, acest curs este structurat, în așa fel, încât fiecare adolescentă să descopere cum să-și urmeze propria voce, cu demnitate și curaj.
Scopul acestui proiect
După cum știm, relația părinte - copil nu se termină niciodată, de aceea, Scopul acestui proiect este ca prin afecțiune și creativitate să fortificăm tinerilor potențialul, să creadă în ei și să aibă curajul să își urmeze pasiunile, pentru că astfel, vor fi stimulați să devină acea valoare umană spre care tind. Noi părinții, astfel, ne eliberăm de stres și regrete, pentru că investim în propria fericire, în bucuria și liniștea noastră, iar copiilor le oferim cel mai prețios cadou - aripi să zboare desinestătător în drumul ales de ei și rădăcini unde să vrea să se întoarcă.Eu cred ca vocea interioară este cea care te ghidează prin viață, acest curs este structurat, în așa fel, încât fiecare adolescentă să descopere cum să-și urmeze propria voce, cu demnitate și curaj.Mă bucur, că ai avut răbdare să citești despre o parte din sufletul meu și dacă îți dorești să ne cunoaștem și să-ți dezvolți și valorizezi personalitatea alături de noi, te așteptăm cu drag.
О нас
Контакты
Курсы
Număr de telefon
069 94 26 55
E-mail: info.laperlabrillante@gmail.com